Dubla 1. Kooperativa 2.0 Iaşi. Motor. Acţiune

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

Marţi seară am tras prima dublă din #KooperativaIasi. Blogmeet-ul, organizat de Andreea Ignat, s-a aflat sub egida Kooperativa 2.0, proiect semnat de Chinezu’, blogger vestit în cartier.

Cu mic cu mare ne-am adunat pentru a ne cunoaşte, pentru a povesti ce face fiecare şi pentru a discuta despre ce se mai întamplă în lumea 2.0 locală. Bineînteles, întalnirea a avut ca scop şi formarea unei comunităţi locale de bloggeri. Atmosfera a fost una deschisă, lumea fiind pusă pe vorbă, hlizeală şi pe depănat amintiri.

Buna dispoziţie şi distracţia au fost asigurate de Cinema Bistro, un local simpatic de pe strada Lăpuşneanu, fapt pentru care le mulţumim corespunzător. Aici am savurat un burger apetisant şi o porţie de cartofi prăjiţi, „ca la Hollywood acasă”.

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

Au răspuns prezent la eveniment următorii Kooperativisti: Daniela Macsim, Ema Pohrib, Oana Blaga,Ciprian Ionuț Vacariu, Andreea Ignat, Dragoş Bârgăoanu, Bianca Roxana Ionel, Alexandra BohanAlexandra Ignat, Mariana Dorosenco, Durbaca Ionuț Lucian, Dana Burlacu Visternicu, Anda Elena Pintilie, Marian Matei, Bogdan Alupoaie, Diana Cătănoaia, Isabela Nițică, Andreea Crețu,Ramona-Elena Cervenciuc, Bogdan Beșliu, Constantin Ciobanu, Vali Popa, Andreea Chirilă, Elena Pădurariu, Etienne Ignat.

Bineînţeles că nu ne puteam adună fără să ne tragem în poză, director de imagine fiind Paul Pădurariu, pe care îl găsiţi pe Facebook dar şi pe site.

Pentru mine, Kooperativa 2.0 Iaşi dublă 1 a fost primul blogmeet, dar cu siguranţă nu şi ultimul. Mulţumirile se îndreaptă către Cinema Bistro, Andreea Ignat, Chinezu’ şi către toţi cei prezenţi.

www.paulpadurariu.ro © 2016 Paul Padurariu

 

Anunțuri

Top-modelul, ministeriatul și mintea-ngustă

Văzând zilele astea toată discuția cu ex-ministrul nominalizat al sănătății, mi-am adus aminte de ce-mi povestea un amic, despre unul din profesorii lui.

Un tânăr tehnocrat, profesor de istorie, la un renumit colegiu din capitala unui județ de munte(cum ar zice nea’ I.L). Fost model pentru diferite case de modă, pentru diferiți designeri, acum ajuns profesor. Mereu îmbracat office, coborând din aceeași mașina sport neagră, luată din leafa de profesor, venea la școală. Acolo, activitate susținută și obositoare. Zi de zi, oră de oră exersa noi metode didactice, schimbând tacticos slideuri.. aceleași în fiecare an.

Așa mi-l descria prietenul meu pe fostul său profesor de istorie. La un moment dat, mă sună amicul ăsta al meu și-mi spune: „Il mai știi pe profesorul meu de istorie? E la minister”. Da domle. Domn’ profesor, top modelul ajunse la minister. Nu ministru, da spera. Lăsase baltă presigiosul colegiu din capitala județului de munte și se mutase cu oale, cu ulcele la capitală. Da nu statu’ cică prea mult ca se întoarse pe un post călduț de director peste o instituție a ministerului în județ.

sexy-nurse-costume-890023[1]

Duminică când a aparut liste miniștrilor nominalizați, alt top-model. Mare zumzet în social-media, mare distracție. Personal, nu am înțeles de ce toate acele reacții. Hai să-l lăsăm pe om să deschidă gura, să vedem ce-l duce capul și apoi sa ne luam de el.

Dar se pare ca domn’ ministru a rezistat la presiunea Facebook-ista mai puțin ca Geoana președinte. Bine că în 2 ore nu avusese timp de țopăit și nici să ne-o prezinte pe Mihaela. Cu toate astea, a adăugat înca un punct pe lista cerințelor pentru a fi ministru: burta.


Abonează-te la blog sau dă un like paginii de Facebook și miercuri vei afla primul de ce #marimeaconteaza.

Istoria și geografia înlocuite cu programarea în țara cangurilor

În lumea în care nu există scandaluri legate de ora de religie în școli(departe, departe tare), în lumea în care directorii nu desființează clase de informatică cu gândul că prin chimie se va schimba lumea, australienii au decis să scoată din curicula școlară istoria și geografia. Astfel au introdus o nouă materie: programarea.

Da, în țara despre care probabil știai ca este patria cangurilor și a rugby-ului, guvernanții au înțeles încotro se îndreaptă societatea și au acționat corespunzător. Poate poziția aceasta radicală nu e cea mai bună. Poate o ora de geografie și de istorie, o dată la 2 săptâmani ar fi bine venite pentru cultura generală. Dar faptul că în alte țări se pune accent și pe dezvoltarea tinerilor în acord cu timpurile este un lucru de apreciat.

Personal, am avut noroc să fiu penultima generație de intensiv informatică din liceul meu și asta mi-a prins foarte bine.

4/6/2007--Seattle WA, USA Ed Lazowska, a professor of computer science at the University of Washington's Paul G. Allen Center for Computer Science & Engineering, working with grad and undergrad students in a computer lab at the center. Students are left to right: Alex Moshchuk, 25 (behind, unseen), Cherie Cheung, 22, Julie Lethner , 26, Sierra Michels-Slettret, 21, Roxana Geambasu, 25, Tanya Bragin, 27, Photograph ©2007 Stuart Isett All rights reserved Photograph ©2007 Stuart Isett All rights reserved
Sursa foto

Sistemul trăiește prin oameni: Prima săptămână de școală, fără școală

Tocmai s-a terminat prima săptămână de școală, fără școală.

Luni, 14 septembrie, ca la fiecare început de an școlar, haos peste tot. În isteria din stația de autobuz, din trafic, de la florărie sau de la gogoșerie, mereu este timp de un selfie cu smartphonul cu ecran cât mai de cinema. Toată lumea cu un singur gând: începe școala. Pentru al 9-lea an, am participat la festivitatea de deschidere de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, pe care tocmai l-am absolvit. Un sentiment dubios m-a cuprins când am intrat în curtea liceului. Fețe vechi relaxate, dar și multe fețe noi, bobocești, emoționate și speriate de ceea ce îi așteaptă.

Personal, cred ca a fost cea mai interesantă primă zi de școală. Discursurile lungi și pompoase nu au lipsit, dar ar fi dubios să fie altfel. Și totuși, a fost interesant. Priveam totul dintr-o altă perspectivă. Eram în postura celui ce a venit să vadă locul în care a crescut și oamenii care au contribuit la dezvoltarea sa. Împreuna cu mai mulți colegi, am fost din clasa în clasa la o parte din foștii profesori. Nu, nu eram obligați. Nu primeam absent sau mustrări. Dar așa am simțit atunci. Să mergem să-i revedem pe acei oameni și să le mulțumim.

poza_grup

Și acum, după câteva zile, ajung la o concluzie: deși sistemul de învățământ are numeroase probleme, deși fiecare ministru(și mai nou, președinte) ne pregătește câte o reformă, sistemul este ținut în viață. El trăiește datorită acelor persoane care nu merg la „scârbici”, datorită celor care își fac meseria cu pasiune și drag.

Iar celor speriați de noul început, le pot spune ca lucrurile nu-s așa rele. În cei 4 ani încercați să cunoașteți oamenii din fața voastră. Uneori vă vor preda chestii pe cărora nici ei nu le văd rostul sau pe care nu le-ar preda. Dar nu ține de ei. Sistemul traiește prin oameni.Emergency

Noua ordine în CNE

La începutul lunii februarie la Craiova a avut loc Adunarea Generală a Consiliului Naţional a Elevilor. S-a scris peste tot..mult tam-tam, multă zarvă. Aceleaşi „lupte” între tabere, aceleaşi discursuri, aceleaşi întrebări „surpriză” din sala.

La început au fost 6 candidaţi, iar până când veni ceasul alegerilor au rămas 4. Dragoş Popa s-a retras din cursa, iar Ştefaniei Dumitrica i s-a invalidat dosarul pe motiv de lipsă de hârţoage. Pe scurt, rezultatele au fost cam aşa: Preşedinte:Horia Oniţă, Secretar de Interne:Cătălin Zugravu şi Secretar de Externe:Tudor Găitan. „Păi cum Tudor Găitan, mon cher?! Păi dacă singurul candidat pentru funcţia de secretar de externe nu a fost aprobat de AG?! Ce să şi faci?! Rămâne Găitan interimar.”

Noii aleşi au promis. Şi au promis corespunzător, aşa cum se face. Proiecte mari, reprezentativitate, chestii socoteli. Lucruri bune şi frumoase că deh..să fie bine ca să nu fie rău. Printre toate chestiunile promise s-a numărat şi transparenţa. Cum că mandatul asta în CNE totul va fi clar ca lumina zilei. Şi că tot am am adus vorba..în ultima perioadă la Cluj s-au întâmplat 2 evenimente notabile ce ţin de elevi. Scandalul de la Liceul Gheorghe Şincai şi zilele acestea, Conferinţa Regională a Elevilor N-V. După „prompta” poziţie luată de CJE Cluj în legătură cu problema elevilor pe care îi reprezintă, acestea au organizat în weekend-ul 6-8 martie Conferinţa Regională cu scopul de a…sigur au avut ei un scop. Excelând la capitolul transparenţă, s-a mers închis. Nici un comunicat înainte de întâlnire, nimic după. Cică s-ar fi ales un nou preşedinte pentru CRE N-V. Aşa o fi?! Dar cu transparenţa şi informarea cetăţeanului ce facem domle’? Iar în caz de alegeri, nişte candidaturi „ca la carte”, cu aplicaţii pe Wedu şi toate alea nu facem şi noi?

Până una altă, urmează Adunarea Generală Extraordinară, în care va fi ales noul secretar de externe. De candidat candieaza Dragoş Popa(veşnic candidat pentru această funcţie), Ion Moise Bădulescu(„dar toţi prietenii mei îmi spun Johnny”) şi Eusebiu Mihail Tudoroiu(preşedinte CJE Prahova şi om de mare ispravă). Acu’ să vedem cine va fi ales. Măcar ştim că o să fim informaţi în legătură cu ce se întâmplă.

PS: Nu uitaţi să aplicaţi pentru Biroul de Presă al CNE. E o treaba chiar făină.

RF-FM-Confidential-Folder-iStock_000005072391Medium[1]

Povestea mea cu Leadership Autentic

Totul a început la începutul lunii octombrie 2012. Tocmai intram în al doilea an ca membru al Consiliului Judeţean al Elevilor. Într-o seară primesc un mesaj pe Facebook de la Ana (pe atunci ea era secretar CJE Iaşi), cu un link. Ceva legat de LEADERS şi de un program pentri liceeni. Curios din fire şi puţin nedumerit m-am apucat să citesc despre ce e vorba, apoi o întreb pe Ana care-i faza. Îmi spune că e un program fain, cu nişte cursuri de leadership, ceva fain..”să mă bag”, să mă înscriu. Aşa că “m-am băgat”. Mi-am făcut aplicaţia şi la câteva zile primesc un mail cum că aş fi fost acceptat la Leadership Autentic, detalii despre locul şi ziua în care ne vom vedea.

Sâmbătă, 12 octombrie 2012, toamnă, o vreme destul de urâtă. La ora 9 eram aşteptaţi la Colegiul Negruzzi unde urma să înceapă primul nivel al programului Leadership Autentic. Primele persoane din echipa Leaders cu care am făcut cunoştinţă  au fost Adina şi Elena. Primele 2 zile de training au fost foarte interesante şi productive dar, cu toate astea, eram puţin debusolat. Nu înţelegeam încă cum şi unde voi putea aplica eu toate lucrurile pe care le-am învăţat.

Al doilea nivel al programului a avut loc în luna ianuarie. 26-27 ianuarie. Dar, între cele 2 week-enduri s-au întâmplat foarte multe lucruri. Am început să mă implic din ce în ce mai mult în activităţi extraşcolare, fusesem ales Director al MIFC în CJE Iaşi şi multe lucruri din cele predate în primul nivel începeau să capete sens. Pe 25 ianuarie, într-o după-amiază ploioasă de vineri, eram programat la consilierea JVIS. Timp de o ora am stat de vorba cu Elena despre rezultatele testului meu de orientare in carieră şi despre ce am de gând „să mă fac când o să fiu mare”. Următoarele 2 zile au fost extraordinare. Învăţasem din ce în ce mai multe lucruri noi, iar în ultima zi a programului, prima parte a zilei de naştere a mamei mele am petrecut-o la curs.

La câteva luni după absolvirea programului, văd pe Facebook că în luna iulie va avea loc prima ediţie a Taberei de Vara a Absolvenţilor Leadership Autentic. 4 zile de Leadership Autentic intesiv la Berca, lângă Vulcanii Noroioşi. Super entuziast aplic, particip la interviul telefonic şi pe 7 iulie ajungeam la Berca unde urmă să înceapă tabăra. Au fost 4 zile extraordinare, în care s-au format prietenii, în care am cunoscut super oameni. 4 zile în care am învăţat foarte multe lucruri, în care am participat la conferinţe cu oameni de succes şi 4 zile după care m-am întors acasă mult mai motivat să îmi urmez visul.

În luna septembrie 2013, bineînţeles că tot pe Facebook, văd că cei de la LEADERS caută oameni entuziaşti pentru echipa regională a programului Leadership Autentic. Entuziast eram, programul mi se părea unul din cele mai geniale lucruri care mi s-au întâmplat aşa că am aplicat. După ce am trecut de proba formularului de aplicare, a urmat interviul. Programat pentru ora 15, m-am gândit să dorm mai mult, însă la ora 11 mă sună Beatrice şi mă întreabă dacă sunt ok să întru în jumătate de ora în interviu. Entuziasmul spunându-şi cuvântul am zis că da, aşa că la 11:30, încă somnoros am intrat în interviu. Nefiind primul interviu nu am avut emoţii, însă aceastea au început după. La câteva zile după această întâmplare am fost anunţat că am fost acceptat în echipa Leaders. A fost un moment extraordinar.

A urmat un Crăciun cu Leaders, şedinţe, Leadership Autentic în Iaşi, a două ediţie a Taberei de Vara a Absolvenţilor Leadership Autentic, al doilea Crăciun cu Leaders şi acum…prima zi Leadership Autentic.

Da, 12 ianuarie este oficial Ziua Leadership Autentic. O zi foarte importantă pentru mine, în care mă simt că şi cum ar fi ziua mea, o zi în care mă simt foarte recunoscător programului, fundaţiei şi celor care contribui la dezvoltarea lui.

Ce înseamnă Leadership Autentic în cifre?!

  • Al VI-lea sezon
  • Peste 1900 de elevi care au avut ocazia să îşi conştientizeze propriul potenţial şi să ia contactul cu noţiuni esenţiale de leadership, comunicare şi lucru în echipă.
  • 35 de comunităţi vizitate 
  • Peste 2300 de ore de training

12 Ianuarie este o zi memorabilă. Este ziua Leadership Autentic. La mulţi ani, Leadership Autentic.

Tot astăzi, încep înscrierile şi pentru tabăra din această vara. Recomand cu căldură tuturor absolvenţilor programul să aplice. Vor avea parte de o experienţă extraordianară.

10489679_687407381308779_1137902525538542592_n

#finalde2014

Zilele trecute mă uitam în calendar şi scriam pe Facebook: „2013 s-a încheiat. A fost cel mai bun al meu. Mulţumesc!”

Azi când m-am uitat din nou în calendar, ce să vezi?! 29 decembrie 2014. Puţin nedumerit realizez că a mai trecut un an aşa că am început să fac o retrospectivă a celor întâmplate în acest an.

  • în februarie am fost la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor la Braşov;
  • tot în luna februarie am început să scriu pe blog(un rezumat al celor 11 luni: 43 de posturi,8300 de vizualizări, 5880 de unici, articolul cel mai vizionat fiind citit de 900 de ori);
  • în martie am intrat în Biroul de Presă al CNE. Timp de 9 luni am avut plăcerea să lucrez alături de nişte super oameni;

  • în luna iulie am fost o săptamână la Bucureşti unde am avut ocazia să particip la a II a ediţie a Taberei de vara a absolvenţilor Leadership Autentic. Despre asta am scris aici;
  • am început ultimul an de liceu;
  • mi-am făcut Instagram;
  • am participat la Adunarea Generală a CNE de la Botoşani;
  • pentru al doilea an, am fost prezent la petrecerea de Crăciun a Fundaţiei Leaders, un loc unde mă simt extraordinar;

Planuri pentru 2015?!

Greu de spus.

Să trec ok peste perioada bac-admitere şi apoi să vedem ce îmi rezervă anii studenţiei. Voluntariat, job, poate antreprenoriat, poate politică.

Vă mulțumesc tuturor!

10001334_1418802088368085_1018419141_n[1]